Scandal imens în futsalul românesc! United Galați acuză Informatica Timișoara și FRF. „Mergem inclusiv la MTS și DNA”

Redactor:
Anda Deliu
Scandal imens în futsalul românesc! United Galați acuză Informatica Timișoara și FRF.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • A fost de ajuns ca meciul dintre Informatica Timișoara și United Galați să nu se dispute în 7 noiembrie, la data programată, pentru ca futsalul românesc să fie „aruncat în aer”! Partida a fost reprogramată și urma să se dispute joi, 23 noiembrie, la Sânnicolau Mare, în extremitatea vestică a județului Timiș. Gălățenii însă spun că neprogramarea a fost făcută cu „trafic de influență” mascat în FRF și invocă inclusiv falsificarea adeverințelor medicale ale sârbilor Stefan Rakic și Milos Simic, despre care spun că nu erau pe teritoriul României când timișorenii invocau că aveau toxiinfecție alimentară!

Partida dintre Timișoara și Galați urma să se dispute marți, 7 noiembrie, în runda a 9-a a Ligii 1 de futsal. Luni, 6 noiembrie, clubul timișorean a invocat că mai mulți jucători au toxiinfecție alimentară, iar meciul a fost anulat, drept dovadă că nici observatorul delegat și brigada de arbitri nu au făcut deplasarea. O făcuseră însă moldovenii, care se aflau de duminică, 5 noiembrie, la Timișoara, și care au legat deplasare de partida din etapa a 7-a, de pe terenul Muncitorului Reșița, meci jucat în 9 noiembrie.

United a invocat la Comisia de Disciplină a FRF că vrea un 5-0 la „masa verde”, dar comisia a refuzat să judece dosarul, iar partida a fost reprogramată pentru 23 noiembrie, azi. Între timp, United a făcut o nouă întâmpinare. Meciul este organizat la Sânnicolau Mare, deoarece Sala „Constantin Jude” din Timișoara e ocupată zilele acestea cu spectacole de circ contemporan.

Gălățenii spun că reprogramarea nu e regulamentară

Președintele clubului United Galați ne-a comunicat că echipa nu a făcut deplasarea și că reprogramare nu este regulamentară. „Nu am făcut deplasarea, am considerat că nu putem chinui jucătorii. Comisia de Disciplină nici nu a judecat acest caz, au reprogramat cei de la Comisia de competiții. Eu nu contest actul medical al adeverințelor celor de la Timișoara, ci aspectul regulamentar, că aveau alți jucători cu care puteau juca acest meci. Noi am fost în 7 la sală și era antrenament de volei. Am vrut să trimitem echipa de U19, dar e o deplasare de 700 de km”, a declarat Toader Ștefu, președintele clubului gălățean.

Ștefu susține că are informații de la vamă că Simic și Rakic nu erau în țară când, teoretic, aveau toxiinfecție

Povestea capăt „tușe” ușor comice, deoarece Tedoar Ștefu spune că el și jucătorii săi s-au întâlnit cu Valentin Ilaș și Vlad Iancu, portarul naționalei României, la pizzerie. De asemenea, despre sârbi, președintele lui United spune că știe că plecaseră acasă.

„Nu am nimic cu jucătorii Informaticii, dar managerul Lungu nu are dreptate. Este greșeala lui Lupu și a lui Lungu aici. Noi am venit la Timișoara de duminică și le-am spus că dacă jucătorii sunt în spital, vrem să-i vizităm. Ne-au spus că nu se poate. I-am găsit pe Ilaș și Iancu într-o pizzerie lângă hotelul unde eram cazați. Sârbii nici nu erau în țară! Avem raportul intrărilor și ieșirilor din țară, de la organele abilitate! Vom merge mai departe inclusiv la Ministerul Tineretului și Sportului și la DNA, pentru că este trafic de influență mascat!”, a mai spus Ștefu.

Cei de la Informatica neagă totul

Cert este că pentru meciul de azi, 23 noiembrie, la Sânnicolau Mare vin arbitrii și observator: bucureștenii Gabriel Stroe și Marian Ivănescu, rezerva Florin Daniel Anca, din Deva, și observatorul Ion Săvulea, din Târgu Jiu.

Președintele Timișoarei neagă acuzația falsificării adeverințelor medicale ale sârbilor, referitoare la diagnosticul de toxiinfecție alimentară. „Ei au trimis o notificare. Nici la comisie nu au cerut nimic. Ei au invocat situația noastră financiară și că nu am fi putut juca acel meci pentru că jucătorii noștri sunt neplătiți. Sârbii nu au plecat din țară, nu este adevărat”, ne-a declarat Lungu, principalul finanțator al Informaticii.


Informatica Timișoara, club înființat în 2015, este deținătoarea Cupei României la futsal, iar în campionat, sezonul trecut, a încheiat pe locul 3. În 2016 a fost vicecampioană. Foto: fb CS Informatica Timișoara

În campionat, după desfășurarea etapei a 11-a, Informatica Timișoara se află pe locul 3, cu 26 de puncte, cu trei mai puțin decât liderul Autobergamo Deva. United Galați e pe locul 4, cu 24 de puncte. Ambele echipe au însă câte un meci mai puțin disputat.

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. Este singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
”Ce au făcut românii, suporterii?”. Mesaj superb după participarea României la EURO 2024
”Ce au făcut românii, suporterii?”. Mesaj superb după participarea României la EURO 2024
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
L’Equipe dă de pământ cu naționala României: un singur tricolor a primit notă de trecere după meciul cu Olanda
Transformarea-ȘOC a unei femei! Cu aceste trucuri SIMPLE, EA a slăbit 50 de kg. Nu s-a operat și nici nu a ținut diete
Transformarea-ȘOC a unei femei! Cu aceste trucuri SIMPLE, EA a slăbit 50 de kg. Nu s-a operat și nici nu…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul, câți mai rămân?
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Subiecte Bac 2024 - Geografie, publicate astăzi
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Imagini tulburătoare cu Irinel Columbeanu! Cum a putut fi surprins fostul milionar, ajuns falit şi la azil, alături de fiica lui!
Imagini tulburătoare cu Irinel Columbeanu! Cum a putut fi surprins fostul milionar, ajuns falit şi la azil, alături de fiica…
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi în ochi!
Cod Rutier 2024. Se suspendă automat permisul 30 zile. ORICINE poate reclama șoferii
Cod Rutier 2024. Se suspendă automat permisul 30 zile. ORICINE poate reclama șoferii
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul.
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
„Generaţia de Suflet” se întoarce acasă miercuri seară şi invită suporterii în Casa Tricolorilor
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Cel mai ieftin Duster pe GPL: Motorizarea cu autonomie de peste 1.000 KM!
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×